Psihologie - Logopedie

O preocupare de bază a grădiniței este și aceea de a depista la copii, cât mai devreme cu putință, eventualele probleme ce pot apărea și care pot influența negativ buna dezvoltare ulterioară a preșcolarului.

Astfel, în cadrul grădiniței se fac atât evaluări psihologice în vederea depistării unor probleme de dezvoltare sau emoționale cât și evaluări logopedice în vederea depistării unor tulburări de vorbire. În cazul în care apar astfel de probleme, se pot face în cadrul grădiniței sub îndrumarea doamnei psiholog-logoped Crismariu Emilia programe de recuperare cum ar fi:

  • terapie logopedică în vederea corectării tulburărilor de vorbire
  • consiliere psihologică atât a copiilor cât și a părinților
  • programe de recuperare a copiilor cu tulburări de comportament sau tulburări de tip A.D.H.D. (tulburare cu hiperchinezie și deficit de atenție)
  • Să nu uităm următorul fapt: cu cât descoperim mai repede problemele copiilor noștri, cu cât recunoaștem mai repede aceste probleme, cu atât mai repede putem interveni și putem avea copii sănătoși.

    Serviciile cabinetului de psihologie-logopedie din incinta grădiniței sunt disponibile atât tuturor copiilor din grădiniță.